CASA
- alegorie ilustrata la ofset pe hârtie velină -
Au pus copilul la mijloc şi au început să sape şi să zidească, să toarne betoane pe lânga mănunchiuri de fier - armătura.
Au isprăvit mai întâi fundaţia şi subsolurile. Subsolurile unor vizite târzii prin subconştiente spirale.
Podelelor le-au pus mozaicuri cu scene simbolice, ca pardoseli ale unor trasee la fel de simbolice. Praguri de gresie - semnale de păşire. O singură uşă pe unde se trece doar o singură dată pentru o singură înaintare iniţiatică. Un tavan jos, boltit, cu chepeng pentru transcedenţă.
Structura e trainică, căpătând valoare de absolut pentru a suporta preceptele şi deprinderile.
Mai apoi - după ce a străbătut chepengul, ieşind la lumina soarelui, sub gheara aerului proaspăt, printre ierburile crescute pe ici şi pe colo - masonii au plecat şi l-au lăsat să vadă, să înţeleagă.
A văzut.
A înţeles.
Cu sârguinţă mai întâi, cu dăruire mai apoi, a început să zidească, când stâlpi, când grinzi, cu ziduri plafoane, unind astfel certitudinile cu experienţa. Uneori zugrăveşte într-o parte, pâna a ispravi în cealaltă. Are nevoie de iluzie peste adevărul crud.
Vremurile s-au adunat la vremuri şi încăperile sunt pline de mobile şi bibelouri.
Ici o decoraţiune mai rară, mereu pusă în evidenţă, colo un cotlon ascuns de cărţi. Cărţi uşoare scrise cu fulgi de colibri, pentru ca cerneala să nu orbească priceperea. Pe alte rafturi sunt cărţi mari scrise cu pene de albatros; dincolo sunt cărţi grele pe care stiluri de oţel au gravat semne magice. Cărţi vechi, cărti scumpe şi rare, înşirate pe peretele alb si gol, ca singură podoabă. Dar, cărţi! Cărţi - cea mai bună şi mai elegantă aranjare a unui interior.
Cea mai bună mască.
Mobile frivole. Mobile mereu noi. Vetuste. Multe, din ce în ce mai mule.
Mobile şi cunoştinţe.
Cel care a împlinit clădirea, este dintotdeauna în interiorul ei, când, într-o zi, remarcă la geamurile deschise spre speranţă, ghirlandele verzi care au început să crească, odată cu zidirea, în exteriorul ei. N-a avut timp să le vadă.
Viţe.
Sunt căţarate pe ziduri, acoperind fiecare loc liber cu lujerele lor întortocheate, cu frunzele lor diverse şi lucioase.
Viţele, caprifoliile, iederile, lianele - plasa aducerilor aminte - strâng în mângâierea lor miezul peste care au crescut suverane. Sunt verzi şi puternice, netemătoare de toamnă, de iarnă, de Ultimul Vânt.
Într-o zi el va sufla şi, atunci, frunzele vor fi smulse, una cate una si vor fi purtate în neştire.
Frunze valsând pe curenţi ascendenţi.
Când vor fi plecat toate, când ultima va fi tresăltat pe drumul uitării, Casa, Casa se va preschimba în Ziduri... Labirintul din Tara de la Soare Apune.
